MESTEACĂNUL - Betula alba, sin. Betula pendula

Este un arbore extrem de vivace, care rezistă în cele mai grele condiţii de climă, sol sau altitudine. Creşte în zona de dealuri joase şi de câmpie, unde suportă foarte bine arşiţa şi seceta, în depresiunile adânci unde rezistă la gerurile iernii ori în zonele montane abrupte, unde se agaţă efectiv de stânci şi rezistă vânturilor celor mai puternice. în acord cu capacitatea sa vitală extraordinară, frunzele mesteacănului au proprietăţi terapeutice foarte intense. Ele au o acţiune antiseptică intensă (mai ales asupra bacteriilor), sunt un elixir pentru căile respiratorii (au proprietăţi antiinfecţioase, expectorante, decongestive), pentru rinichi şi vezica urinară, ca şi pentru piele. Sunt utilizate cu mult succes pentru zeci de afecţiuni atât intern, cât şi extern. Să vedem în continuare câteva acţiuni şi indicaţii ale acestei plante medicinale redutabile în lupta cu boala.

ACŢIUNI
INTERN: antibacterian puternic (acţionează mai ales asupra lui Eschericia coli, stafilococului auriu şi alb, bacteriei care produce antraxul), antiinflamator bun, antilitiazic foarte puternic (mărunţeşte „pietrele" la rinichi şi ajută la eliminarea lor), antiseptic urinar şi intestinal puternic, antiseptic respirator puternic, creşte permeabilitatea vasculară, diuretic bun (frunzele mature), hipotensiv uşor, scade valorile colesterolului (hipocolesterolemiant), depurativ puternic (ajută mai ales la eliminarea acidului uric), scade uşor valorile glicemiei (hipoglicemiant), stimulent mediu al secreţiilor gastrice, biliare şi intestinale, coleretic mediu (provoacă eliminarea bilei), sudorific.
Extern: antiinflamator bun, antiseptic pentru piele, tonic capilar bun (stimulează creşterea şi favorizează revigorarea firelor de păr).

INDICAŢII
INTERN:

· litiazã renalã şi urinarã - infuzie combinată. Acţionează mai ales asupra litiazelor cu uraţi (mărunţind calculii şi favorizând eliminarea lor) şi mai puţin asupra oxalaţilor şi fosfaţilor. Pentru litiazele urice se asociază excelent cu frunzele de merişor (Vaccinium vitis-idaeâ) şi florile de muşeţel (Matricaria chamomilla).

· sindrom azotemic cronic - pulbere.
- edeme de cauză alergică - pulbere. Pentru o rapidă dispariţie a edemelor se poate asocia foarte bine cu pulbere de ienupăr (Juniperus communis) şi cu pulbere din flori de trei fraţi pătaţKVio/a tricolor).

· pielitã ºi pielonefritã (mai ales cronicizate), cistitã - infuzie combinată. Eficienţă mai mare are tinctura de mesteacăn combinată în proporţii egale cu cea de boabe de ienupăr (Juniperus communis).

· infecþii intestinale, enteritã ºi enterocolitã, colitã de fermentaþie ºi de putrefacþie - pulbere. Se asociază foarte bine cu scoarţa de stejar (Quercus sp.) şi iarba de salvie (Salvia of&cmalis).

· dispepsie, anaciditate gastricã - pulbere, luată înainte de masă.
- ascită - infuzie combinată concentrată. Se iau 3-4 linguriţe la intervale de 1 oră. Rezultate extraordinare se obţin prin asocierea cu ienupăr în proporţii egale.

· diabet (adjuvant), valori crescute ale colesterolului (adjuvant), aterosclerozã (adjuvant) - pulbere, se asociază excelent cu frunzele de anghinare (Cynara scolymus), cu care se combină în proporţii egale.

· bronºitã cronicã ºi acutã, laringitã ºi esofagitã, guturai, gripã - pulbere. Rezultate foarte bune se obţin prin asocierea cu rădăcină de iarbă mare (Jnula helenium) şi flori de coada şoricelului (Achillea millefolium).

· infecţii bacteriene diverse - pulbere, are rol adjuvant pentru tratamentul cu antibiotice. Pentru infecţiile cu localizare reno-urinară se recomandă tratamentul cu infuzie combinată.

· gutã, reumatism - infuzie combinată.

EXTERN:

· creşterea pãrului - ultima clătire a părului după spălare se face cu infuzie concentrată de mesteacăn.

· rãni, plãgi atone, plãgi infectate - se dezinfectează locul cu tinctura de mesteacăn, după care se aplică o cataplasmă cu frunze de mesteacăn.

· reumatism, dureri articulare - „pernă" cu frunze de mesteacăn. Frunzele de mesteacăn uscate sau proaspete (la scurt timp după culegere) se aplică, într-un prosop sau pânză din material natural, de jur împrejurul articulaţiei dureroase. Se realizează astfel o „pernă" groasă din frunze de mesteacăn care înconjoară membrul bolnav. Peste pânza care va fi suficient de bine strânsă pe corp se aplică o folie de nailon şi se lasă astfel vreme de 2-3 ore. Se va produce o puternică încălzire şi chiar o uşoară iritaţie a zonei astfel tratate, simultan cu dispariţia durerilor în articulaţii. După trecerea acestui interval de timp, frunzele se aruncă (nu se refolosesc) iar pielea se unge cu un unguent de tătăneasă sau gălbenele pentru a preîntâmpina sensibilizarea excesivă a pielii.

MOD DE PREPARARE ŞI ADMINISTRARE:
PULBEREA - planta se macină fin cu râşniţa electrică de cafea după care se cerne prin sita pentru făină albă. Se ia, de regulă, o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă vreme de 10-15 minute, după care se înghite cu apă. Pulberea nu se păstrează mai mult de 10 zile, deoarece i se alterează proprietăţile.
TINCTURA - se umple un borcan pe jumătate cu pulbere de plantă (fără a îndesa prea tare), după care se completează restul cu alcool alimentar de 70 de grade amestecând mereu pentru a se omogeniza. Se închide borcanul ermetic cu un capac, după care se lasă la temperatura camerei vreme de 2 săptămâni. După trecerea timpului de macerare, tinctura se filtrează prin tifon şi se trage în sticluţe mici, închise la culoare, reziduul de plantă rămas după stoarcere fiind aruncat
INFUZIA COMBINATĂ (reţeta pentru obţinerea a 250 ml.) - 1-2 linguriţe de pulbere de frunze se lasă la înmuiat într-o jumătate de cană de apă de seara până dimineaţa, când se filtrează; maceratul se păstrează, iar pulberea rămasă se opăreşte cu o jumătate de cană de apă 20 minute, după care se lasă la răcit; se combină cele două extracte; acest preparat se bea cu un sfert de oră înainte de masă. Doza - 3 căni pe zi.
INFUZIA COMBINATĂ CONCENTRATĂ - se prepară întocmai ca şi cea pentru uz intern cu deosebirea că va fi mai concentrat: 2 linguri de plantă în loc de 1 - 2 linguriţe, iar timpul de fierbere din faza a doua a preparării va fi de 20 minute, la foc mic.
CATAPLASMA - planta se macină fin cu râşniţa electrică de cafea, după care se amestecă într-un vas cu apă călduţă până se formează o pastă, care se pune într-un tifon şi se aplică pe locul afectat.

PRECAUŢII:
Saponozidele din compoziţia mesteacănului pot fi iritante pentru tubul digestiv, la persoanele mai sensibile. în doze mari (peste 100 de grame de frunze consumate într-o zi) mesteacănul este toxic, producând tulburări digestive (inflamatia intestinului subţire, dureri violente abdominale, lipsa poftei de mâncare).

CONTRAINDICAŢII:
Nu se cunosc.

UN CAZ CONCLUDENT:
B.U., 5 ani, Târgu Mureş - bronşită cronică, tuse, sensibilitate la răceli
"Fiica mea, în vârstă de numai cinci atunci, s-a confruntat vreme de mai bine de un an cu un lanţ de răceli care parcă nu se mai terminau. La fiecare răcire a vremii, când stătea în curent sau când mânca ceva rece începea să facă febră, tuşea, îi curgea nasul şi devenea extrem de apatică, ea altfel fiind un copil poate prea vioi.

MERIŞORUL Vaccinium vitis-idaea

Este o plantă înrudită cu afinul, care însă creşte foarte aproape de cercul polar şi pe crestele munţilor înalţi, acolo unde pădurile sunt rărite şi lasă loc lichenilor şi ierburilor alpine. Se folosesc frunzele şi părţile aeriene nelignificate ale plantei. Cele mai puternice efecte terapeutice ale plantei sunt în afecţiunile renale şi urinare, având efect antiinflamator, antiinfecţios (este antibiotic mai ales) şi cicatrizant Frunzele de merişor au o acţiune de dizolvare a sărurilor urice şi de sfărâmare a calculilor aproape fără echivalent între plantele din flora noastră.

MENTA - Mentha piperita

Fără a face parte dintre remediile forte, este una din plantele cele mai folosite în fitoterapia de pe toate meridianele. Sursele istorice arată că menta era utilizată încă din antichitate, la greci şi apoi la romani fiind la mare cinste pentru tămăduirea bolilor şi alinarea durerilor. La origine a fost o plantă spontană, însă marea majoritate a varietăţilor folosite în prezent sunt cultivate. Principalul său component - uleiul volatil - are efecte terapeutice puternice şi complexe, potenţate de celelalte substanţe conţinute de plantă (taninnri, flavone, acid cumaric etc). Astfel menta are o acţiune extrem de puternică asupra aparatului respirator, favorizând dilatarea bronhiilor, eradicând infecţiile, stimulând chiar centrul nervos din creier care coordonează procesul respirator. Apoi, acţionează ca reglator al digestiei, normalizator al tranzitului intestinal, calmant psihic blând şi eficient, motive pentru care este unul din "medicamentele" uzuale din farmacia casei. Să-i cunoaştem în continuare mai bine proprietăţile.

MĂRAR (Anethum graveolens)

ARE CALITĂŢI: antiinflamator, antispastic (diminuează sau înlătură contractările muşchilor netezi din oragnele interne), carminativ, combate insomnia, detoxifiant, digestiv, diuretic, emenagog, estrogen, expectorant, stimulent al activităţii gonadelor la femei, galactogog, stimulent şi reglator al activităţii glandelor cortico-suprarenale, stimulent digestiv, stomahic.

 

MĂCEŞUL - Roşa canina

Este cel mai puternic vitaminizant C din lume şi este o plantă medicinală des folosită în medicina populară românească. Fructul de măceş conţine de 50 de ori mai multă vitamina C decât lămâia, de 100 de ori mai mult decât mandarinele ori portocalele şi de 200 ori mai multă decât vinurile din struguri considerate cele mai bogate în această vitamină. în plus, vitamina C 

LEMNUL DOMNULUI - Artemisia abrotanum

Este un subarbust din familia pelinului cu un miros aromat foarte special, care creşte în zonele secetoase şi calde, fiind adus la noi din sudul continentului european. în fitoterapie ocupă un loc cu totul aparte, datorită efectelor sale antitoxice şi depurative deopotrivă puternice şi blânde. Este adesea utilizat în tratamentul cancerului şi al altor boli grave, deoarece înviorează, curăţă de toxine organismul, stimulează pofta de mâncare şi are efecte uşor anti-depresive. S-a dovedit a fi foarte folositor în combinaţie cu plantele toxice (spânz, rostopască, laptele câinelui, brânduşă de toamnă), reducându-le efectele adverse, fără a le diminua însă acţiunea terapeutică, ci din contră. Iată câteva detalii despre efectele şi indicaţiile acestei plante:

ACŢIUNI:
INTERN: analgezic uşor (odinioară era folosit în timpul naşterilor pentru a uşura durerile), antianemic bun (se pare că acţionează prin îmbunătăţirea capacităţii de asimilare), febrifug mediu, antiiluetic (antisifilitiic - are, evident, rol adjuvant), antiinflamator bun (acţionează mai ales asupra tubului digestiv şi colecistului în special), antiseptic urinar bun, antitoxic puternic, antivomitiv mediu, colagog mediu (favorizează secreţia de bilă), coleretic puternic (favorizează evacuarea bilei), depurativ bun, digestiv bun, anuhelmintiic puternic (elimină viermii intestinali) - mai ales seminţele, emenagog mediu, expectorant mediu, tonic general bun.EXTERN: antiinflamator mediu-slab, antiseptic mediu, tonic capilar mediu.

INDICAŢII:
INTERN:

• diskinezie biliară, colecistită diskinezică, colici hepato-biliare, infestări cu protozoarul Giardia lamblia - se foloseşte sub formă de pulbere: o linguriţă de 34 ori pe zi. în această categorie de afecţiuni lemnul Domnului este un adevărat elixir reducând inflamaţia, favorizând secreţia şi evacuarea bilei, având efecte antiparazitare (inclusiv asupra giardiei). Efectele sunt mai intense dacă se asociază cu plante amare puternice: pelin (Artemisia absinthiuni), rostopască (Chelidonium majus), anghinare (Cynara scolymus).
• balonare - se ia jumătate de linguriţă de pulbere înainte de masă şl jumătate de linguriţă după masă. Este util mai ales persoanelor cu digestie leneşă ori care suferă de dispepsie.
• amenoree (absenţa patologică a ciclului menstrual), dismenoree (ciclu menstrual dureros)- pulbere: 4 linguriţe pe zi.
• anemie, inapetenţă - se ia 1/2-1 linguriţă de pulbere cu 10-15 minute înainte de fiecare masă. Are efecte stimulente ale digestiei şi îmbunătăţeşte asimilaţia.
• adjuvant în boala canceroasă, indiferent de localizare - este foarte util deoarece normalizează apetitul şi uşurează digestia, are efecte tonice şi uşor antidepresive. în plus efectele sale antitoxice îl fac extrem de util pentru combaterea efectelor adverse ale citostaticelor, dar şi pentru "îmblânzirea" acţiunii unor plante cu grad de toxicitate mai ridicat (spânz Helleborus purpurascens, rostopască Chelidonium majus, brânduşă de toamnă - Colchicum autumnale), fără însă a diminua în nici un fel eficienţa tratamentului. Se ia sub formă de pulbere (4 linguriţe pe zi) sau de macerat la rece (2-3 pahare pe zi) înainte de mesele principale.
• migrenă - se ia o linguriţă rasă de pulbere la 1-2 ore, pe întreaga durată a crizei.
• reumatism - se face o cură cu macerat la rece: 1 litru pe zi, vreme de 1 lună. Efectele sunt mai puternice dacă se asociază cu trei fraţi pătaţi (Viola tricolor) şi brusture (Arctium lappa).
• adjuvant în intoxicaţiile cu ciuperci şi plante otrăvitoare - se bea 1 litru de macerat la rece pe parcursul unei zile.
• convalescenţă, oboseală, epuizare nervoasă - câte o linguriţă de pulbere, de 4 ori pe zi.

Alte utilizări interne:
Ca adjuvant, alături de plantele specifice afecţiunii tratate, iarba de lemnul Domnului are efecte foarte bune în următoarele boli şi tulburări: infecţii urinare, insomnie, hepatită cronică, naştere (pentru uşurarea travaliului), parazitoză intestinală (ascaridoză, oxiuroză), ragade peri-orale la copii (crăpături ale pielii).

EXTERN:

• răni, răni ulcerate, gangrene - se aplică cataplasme pe locul afectat vreme de 1 oră după care se lasă să se usuce o oră în aer liber. Se repetă tratamentul de 2-3 ori pe zi.
• dureri de dinţi, stomatită - clărJri îndelungate ale gurii cu infuzie combinată foarte concentrată (4-5 linguriţe la cană).căderea părului - ultima clătire se face cu infuzie combinată.

MOD DE PREPARARE ŞI ADMINISTRARE:

PULBEREA - planta se macină fin cu râşniţa electrică de cafea după care se cerne prin sita pentru făină albă. Se ia, de regulă, o linguriţă rasă de 3 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă vreme de 10-15 minute,, după care se înghite cu apă. Se poate mânca după minim 20 de minute. Pulberea nu se păstrează mai mult de 10 zile, deoarece i se alterează proprietăţile.

MACERATUL LA RECE - o linguriţă de pulbere din lemnul Domnului se pune într-o cană (250 ml.) de apă de izvor sau plată şi se lasă la macerat aproximativ 7 ore, după care se filtrează. Se consumă 2-3 căni de macerat pe zi.

CATAPLASMA - planta se macină fin cu râşniţa electrică de cafea, după care se amestecă într-un vas cu apă călduţă până se formează o pastă, care se pune într-un tifon şi se aplică pe locul afectat

CONTRAINDICAŢII:
Nu se cunosc.

OBSERVAŢII:

Denumirea de „lemnul Domnului" arată faptul că în tradiţia populară această plantă este investită cu o putere sacră. Pe de altă parte foarte mulţi terapeuţi au constatat la pacienţii lor care folosesc regulat această plantă o îmbunătăţire radicală a stării de spirit, element extrem de important mai ales în bolile grave. Mai mulţi dintre pacienţii care au folosit-o au relatat faptul că administrând această plantă au constatat că mintea lor este mai liniştită şi mai puţin afectată de gânduri negre, le este mai uşor să se interiorizeze şi să se roage, somnul lor este mai calm şi cu vise luminoase. Privind lucrurile din această perspectivă, lemnul Domnului este un remediu mult mai complex şi mai puternic decât o arată acţiunile farmaco-dinamice determinate prin mijloacele clasice.

IENUPĂRUL

Este un arbust cu frunze oarecum asemănătoare cu cele ale bradului, dar mult mai ascuţite - adevărate ace. Face parte dintre plantele extraordinar de bine adaptate la condiţiile vitrege de climă sau sol, rezistând deopotrivă la caniculele cele mai puternice şi la gerurile cele mai aprige, la secetele prelungite şi la inundaţiile produse de ploile torenţiale. Deasemenea, conţine substanţe antimicrobiene atât de puternice, încât este aproape invulnerabil la boli.