Plante medicinale


Cred că e timpul să ne vindecăm sănătos!



Relativ recent guvernul României a legiferat printr-un ordin faptul că nu există remedii miraculoase şi în consecinţă este interzisă comercializarea lor, oferirea acestora cu titlu gratuit etc.
Am studiat mai multe zile la rând această lege, strâmbă şi tulbure, am discutat cu medici şifarmacişti care au concluzionat la rândul lor că acest ordin este o aberaţie menită doar să mai bage un băţ între roatele şubrede ale medicinii naturiste din România.
Nu faptul că această lege venea să stăvilească avântul acestui tip de medicină m-a mirat însă cel mai tare, ci faptul că cei care au emis-o au ales o formulare care neagă existenţa miracolelor... Ori viaţa este presărată cu miracole, inclusiv terapeutice. Dacă miracolul nu ar exista, am fi condamnaţi la o existenţă monotonă şi lipsită de prezenţa tangibilă a lui Dumnezeu.
Toate marile religii ale lumii, inclusiv creştinismul, au avut drept punct de plecare şi argumentaţie existenţa miracolului. Şi pe urmă, cum să pot crede că nu există remedii miraculoase când am văzut oameni cărora medicii le mai dăduseră câteva săptămâni sau luni de trăit şi care, graţie plantelor medicinale şi a altor proceduri naturale... miraculoase, sunt şi astăzi în viaţă, sănătoşi şi plini de optimism. Apoi, mi-a venit ideea: trebuie să existe cât mai multe voci care să ne ajute să ne amintim că există miracole şi remedii miraculoase. Aşa am ajuns la "Plante miraculoase din flora medicinală a României". Revizuind cazuistica pregătită pentru această lucrare, simţind din nou exprimată în scris sau verbal emoţia şi bucuria oamenilor care s-au vindecat, mi-am dat seama că nu se putea găsi un titlu mai potrivit.
Pentru că într-adevăr plantele, creaţie a lui Dumnezeu, atunci când sunt folosite cu înţelepciune, pot genera miracole. Vă veţi convinge, măcar parţial, de acest lucru răsfoind paginile acestui site, concepute atât pentru cei dornici de a cunoaşte mai multe despre virtuţile terapeutice ale plantelor, cât şi pentru cei care caută un leac pentru suferinţele lor.
De altfel, acest site a fost conceput astfel încât să împlinească trei deziderate: să permită o lectură uşoară şi agreabilă, să fie un ghid extrem de pragmatic, precis şi eficient de folosirea plantelor medicinale şi să ofere informaţii verificate cu privire la utilizarea optimă a plantelor de leac în tratarea anumitor afecţiuni.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu