AFINUL (FRUNZE)

Afinul este o plantă specifică zonelor muntoase înalte, alcătuind adevărate plantaţii întinse pe hectare întregi în munţii Piatra Craiului, Bucegi, Ceahlău, Şureanu ş.a. Frunzele şi părţile aeriene ale acestei plante se culeg înainte de înflorire, când au maximul de putere curativă.

Dintre acţiunile afinului, cele mai puternice sunt cele hipoglicemiante, astringente, anti-bacteriene şi vermifuge. Această plantă este o speranţă în tratarea diabetului (care numai în ţara noastră afectează peste 400.000 de oameni), a diferitelor afecţiuni intestinale (care cunosc o agravare m ultimii ani din cauza stressului şi alimentaţiei incorecte) şi a celor renale.

ACŢIUNI:
INTERN: anti-bacterian mediu (acţionează mai ales la nivel intestinal, urinar), anticataral mediu, anti-diareic bun, antiseptic intestinal mediu, antiseptic urinar mediu-slab, astringent puternic, capilaroprotector bun (protejează vasele capilare), cicatrizant gastric, intestinal şi urinar de intensitate medie, hipoglicemiant puternic.EXTERN: antiinfecţios mediu-slab, astringent mediu.

INDICAŢII:
INTERN:

· diaree, enterită, enterocolită, colită de fermentaţie, colită de putrefacţie, hemoroizi sângerânzi, fistule anale - se administrează sub formă pulbere, sublingual. în cazurile de diaree foarte puternică se poate combina în proporţii egale cu pulbere din scoarţă de stejar şi se vor administra împreună, câte o linguriţă de 4-6 ori pe zi, pe stomacul gol, cu 30 de minute înainte de masă.

· diabet - se administrează sub formă de pulbere. Efecte extraordinare se obţin prin combinarea în proporţii egale cu pulbere de anghinare (Cynara scolymus) şi frunze de dud (Morus alba sau Morus nigra).

· infecţii renale şi urinare însoţite de sângerări - se administrează sub formă de infuzie combinată. Se foloseşte ca adjuvant pentru efectul anticataral şi cicatrizant, dar necesită asocierea cu plante antiinfecţioase mai energice cum ar fi merişoţul (Vacc//wunr v/tisidaea).

· gută, reumatism, hiperuricemie (exces de uree în sânge) - infuzie combinată. Se beau 2-3 căni pe zi, pe stomacul gol, înainte de masă cu minim 1 oră. Se fac cure de lungă durată (minim o lună şi jumătate). Rezultate foarte bune se obţin prin asocierea în proporţii egale a frunzelor de afin cu rădăcină de brusture (Arctium lappâ) şi iarbă de trei fraţi pătaţi (Viola tricolor).

· oxiurază - infuzie combinată, se fac cure de 12 zile în care se beau 1-2 litri din această infuzie pe zi. Suplimentar se fac clisme o dată la 3 zile cu infuzie combinată din frunze de afin.

· fragilitate capilară - pacienţii cu fragilitate capilară pronunţată, care făceau echimoze pe arii extinse, chiar fără să existe nici un fel de un traumatism, au răspuns foarte bine la tratamentul cu frunze de afin şi frunze de viţă-de-vie (Vitis viniferâ). Se face un tratament de 3 luni timp în care se ia de 4 ori pe zi, pe stomacul gol, câte o linguriţă de pulbere (sublingual) din combinaţia de frunze de afin şi de viţă-de-vie (soiurile cu struguri negri) în proporţii egale.

EXTERN:

· hemoroizi, fisuri anale-  Are efect adjuvant, şi se asociază foarte bine cu coada şricelului (Achillea millefolium) şi coada calului (Equiseium arvense).

MOD DE PREPARARE ŞI ADMINISTRARE:

PULBEREA - părţile aeriene ale afinului se macină fin cu râşniţa electrică de cafea după care se cerne prin sita pentru făină albă. Se ia de regulă o linguriţă de patru ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă vreme de 10-15 minute, după care se înghite cu apă. Pulberea nu se păstrează mai mult de 12 zile, deoarece i se alterează proprietăţile.

INFUZIA COMBINATĂ - 2 linguriţe de părţi aeriene uscate şi mărunţite se pun în jumătate de cană (125 ml.) de apă de izvor sau plată şi se lasă la macerat aproximativ 10 ore, după care se filtrează. Maceratul se strecoară, iar planta rămasă se opăreşte cu încă jumătate de cană de apă, după care se lasă la infuzat jumătate de oră, se filtrează şi se lasă
la răcit. în final se amestecă cele două extracte. Se consumă 2 căni pe zi (4 căni în bolile acute), pe stomacul gol. Se poate mânca după 30 deminute. ..

PRECAUŢII:

Întrucât pulberea de frunze de afin scade foarte puternic glicemia, diabeticii ihsulino-dependenţi vor fi ţinuţi sub supraveghere strictă mai ales în primele săptămâni ale tratamentului, prin înregistrarea zilnică şi chiar de 2 ori pe zi a valorilor glicemiei şi ajustarea dozelor de insulina în funcţie de noile valori. Tratamentul se va începe cu o doză mai mică - 2 linguriţe pe zi, care va fi crescută gradat la 4 linguriţe pe zi.

UN CAZ CONCLUDENT:

C.R., 24 ani, Focşani, studentă - diabet insulinodependent

"Problema cu diabetul s-a declanşat foarte brusc la sfârşitul liceului. Medicii mi-au spus că e posibil să fi fost cauzată de stresul puternic generat de pregătirea pentru bac şi admitere, în combinaţie cu un "teren sensibil". De când eram mai mică am fost destul de sensibilă, alergică la frig şi la metale şi răceam foarte des, mai ales în zona gâtului, dar nemâncând foarte multe dulciuri a fost un şoc pentru mine să ajung, de la prima în şcoală şi cu posibilitate de a pleca în străinătate, la situaţia în care să ştiu că mă aşteaptă complicaţiile, seringa şi injecţiile zilnice...E adevărat că mai mult decât stresul examenelor am avut tot atunci, la declanşarea bolii şi o decepţie sentimentală care m-a făcut să mi se pară că se sfârşeşte lumea, dar parcă asta nu a fost nimic faţă de perspectiva pe care mi-a dat-o după aceea boala. în afară de ceea ce mi-au spus medicii am citit foarte mult despre diabet şi ştiu că nu se poate vindeca, dar am fost foarte hotărâtă să fac orice efort pentru a-mi trăi viaţa cât mai bine. După o perioadă de câţiva ani de injecţii cu insulina am avut o nouă criză cu valori foarte mari ale glicemiei şi ca urmare am ajuns în spital, după care valorile glicemiei se menţineau foarte crescute chiar şi în condiţiile în care am crescut destul de mult doza de insulina (ajunsesem la 50 de unităp pe zi, iar glicemia se menţinea pe la 180-190).

De când începusem administrarea de insulina eu am mâncat mereu numai după regimul prescris, cu alimente cântărite şi glucide măsurate la fiecare masă. Pentru că şi în acest caz valorile glicemiei erau tot mari, m-am decis să folosesc în plus, ca ultimă soluţie, şi plante şi pentru că am citit în multe cărţi de fitoterapie despre plante hipoglicemiante, am selectat câteva: frunzele de afin, frunzele de dud şi tecile de fasole. Pentru că am testerul meu electronic, am ţinut chiar un jurnal în care mi-am notat valorile glicemiei de 3 ori pe zi. Aşa că am putut să urmăresc foarte bine evoluţia tratamentului. După prima săptămână de folosire a pulberilor din plante a trebuit să reduc insulina cu 10-12 unităţi iar după încă o săptămână am ajuns la 30-36 de unităti, glicemia fiind la o medie de 100-110. Valorile s-au menţinut aşa luni de zile şi cam la 5-6 zile mai aveam câte un "vârf" al glicemiei, mai ales seara, până spre 180. Nu ştiu cum evoluează în timp această boală în cazul utilizării plantelor, dar după 7 luni de tratament sunt convinsă că folosirea unor astfel de plante poate să dea speranţă şi mai multă putere şi încredere şi altor diabetici. Chiar dacă boala nu se vindecă (cel puţin deocamdată) plantele acestea mi-au redat încrederea în mine, în faptul că pot să-mi fac nişte planuri de viitor care să privească şi întemeierea unei familii şi o profesie pe care să o pot urma până la capăt. Dacă după acest interval de timp am ajuns să folosesc numai 20 de unităţi de insulina pentru a-mi menţine glicemia în limite normale, ce se va întâmpla peste un an sau doi? Nu ştiu, dar cu siguranţă că tot Natura are răspunsuri pentru aceste probleme şi, poate că dacă acest domeniu ar fi mai mult cercetat, am ajunge cu adevărat să nu mai depindem doar de medicamente şi să ne apropiem de un mod de viaţă adevărat şi sănătos."